(fragment din volumul Dubluri)

Trupele de circari ambulanţi erau nenumărate în vremea aceea, şi Gal le aştepta pe cele care se opreau periodic în sat. Din fericire pentru ea, nu trecea prea mult între plecarea unei trupe şi venirea alteia. De fiecare dată când un circ venea, Gal îşi făcea prieteni printre artişti, cărora le făcea mici favoruri. Pentru a-i mulţumi, circarii o invitau să vadă spectacolul. Gal participase, astfel, aproape la toate reprezentaţiile. Era, fără îndoială, cea mai fidelă spectatoare pe care aceste mici trupe de circ au cunoscut-o vreodată.

Când Gal ajunse la vârsta să muncească, îşi părăsi bătrânii veri care o crescuseră şi se angajă într-unul din aceste mici circuri. Era un biet circ, dar pentru ea era cel mai frumos dintre toate câte existau. Acolo a învăţat acrobaţia. Mulţumită bătrânului pitic de la circ a putut să se antreneze. Întreaga viaţă, piticul îi admirase pe acrobaţi. În fiecare seară, îi făcea să râdă şi să plângă pe copii, ratând lamentabil toate acrobaţiile. Se ţinea în preajma lui Gal şi voia să facă din ea acrobatul de care circul avea atâta nevoie. Gal învăţa foarte repede datorită sfaturilor şi încurajărilor bătrânului pitic. Artiştii de la circ aşteptau mult de la ea. Circul lor era prea sărac pentru a-şi permite o acrobată renumită. Însă un circ fără acrobat era aproape ca un circ mort. Circarilor le era din ce în ce mai greu să continue. Supravieţuiau mai ales datorită numerelor de clovn ale piticului, după care se înnebuneau copiii. Acum, cu toţii sperau ca Gal să redreseze circul. Iar ea nu voia cu niciun preţ să-i dezamăgească.

În sfârşit, Gal îşi prezentă primul număr. Nu a fost nevoie ca artiştii de la circ să aştepte prea mult. În fiecare seară, numărul lui Gal era aplaudat. Gal căuta să se perfecţioneze. Se antrena pentru noi numere, mai dificile, care îi izbuteau. Micul circ era salvat: îşi dobândise acrobata. Gal părea făcută pentru a trăi în mijlocul corzilor. Bătrânul pitic veghea asupra ei. În curând, nu mai avu ce s-o înveţe. Gal devenise cea mai bună acrobată din toate circurile de ţară. Devenea tot mai cunoscută. Însă departe de a se potoli, boala de piele de care suferea încă din copilărie se înrăutăţea. Ea încercase, de altfel, toate remediile şi toate pomezile recomandate de vindecători. Nimic nu o ajuta. Cel mai penibil moment era când se dezbrăca seara după spectacol. Pielea o ardea. Îi era într-atât de rău încât nu reuşea să adoarmă. Dar pentru a-şi face numărul, trebuia să îndure. Nu se plângea niciodată, nici măcar prietenului său, piticul.

Bătrânul pitic nu mai suporta să-şi execute numărul. Într-o zi, o vesti pe Gal că noul său număr era gata şi că urma să-l prezinte chiar în seara aceea. Când acesta apăru în arenă, Gal era pregătită să intre în scenă de îndată ce el ar fi terminat. Abia avu timp să-l vadă ridicându-se în înaltul corzilor, că şi auzi un strigăt îngrozit în sală. Bătrânul pitic se aruncase în gol. Aşa cum e obiceiul în astfel de situaţii, spectacolul nu fu întrerupt. Gal intră în scenă. Numărul său fu atât de bun încât reuşi aproape să-i facă pe cei din public să uite accidentul care se produsese.

După moartea bătrânului pitic, Gal nu avu niciun pic de răgaz, încât boala sa de piele se agravă. Suferea chiar în timpul numerelor executate. Fuse nevoită să le întrerupă. Se internă în spital. După o examinare rapidă, fu mutată la incurabili. Luni de zile trecură, fără nicio ameliorare. Apoi, puţin câte puţin, durerile i se domoliră. Când ieşi din spital câteva luni mai târziu, era complet vindecată.

În curând, Gal căută să se angajeze la cel mai mare circ din oraş, însă nu ca acrobată. Când directorul o întrebă ce ştia să facă, nu-şi mai amintea mişcările şi nici ceea ce o învăţase bătrânul pitic. Nu mai ştia să facă nimic. Directorul nu o crezu pe cuvânt, dar i se făcu milă de ea. Astfel, Gal fu forţată să facă cele mai josnice treburi. În ciuda unei asemenea schimbări de statut, nu se plângea deloc. Să trăiască la circ, să cureţe în urma artiştilor părea să-i ajungă. În toate serile, după ce-şi făcea treaba, privea spectacolul. Nu se putea abţine să nu admire reprezentaţiile, atât de diferite de cele de la micuţul circ în care evoluase. O admira mai ales pe acrobată. Era steaua circului. Privind-o, Gal îşi dădea seama că se înşelase considerându-se o bună acrobată. Participa la succesele vedetei de parcă erau ale sale. Cu fiecare seară, o admira tot mai mult. Era gata mereu să o servească. Acrobata nu putea să se mişte fără ca Gal să-şi arate devotamentul. Pentru Gal, a se ocupa de steaua circului era tot ce conta.

Trecură anii, şi Gal se afla tot în slujba vedetei de la circ. Însă într-o zi, se surprinse încercând unul dintre celebrele numere ale acrobatei. Apoi o luă de la capăt. De îndată ce ringul devenea pustiu, ea se antrena. Progresa rapid. În scurtă vreme, reuşise să facă toate numerele acrobatei. De altfel, nu se gândise niciodată să se angajeze într-un alt circ. Să se ocupe de vedetă, să se antreneze pe ascuns pentru a-i ieşi tot mai bine numerele îi erau de ajuns. Nu voia ca nimeni să-i descopere secretul.

Dar într-o zi, steaua circului fu nevoită să renunţe din pricina unui accident. Directorul era înnebunit. Datora succesul circului său mai ales numerelor acrobatei. Ştia că-i va fi imposibil să o înlocuiască. Ştia toate acrobatele de la celelalte circuri, dar nici măcar una nu putea rivaliza cu steaua lui. Când Gal i se înfăţişă şi execută în faţa lui numerele pe care le stăpânea acum atât de bine, el crezu că e un miracol. Circul său era salvat. Voia ca Gal să înceapă chiar din acea seară. Dar cu o condiţie: să preia numele stelei. Publicul nu-şi dădu seama de schimbare. Văzând-o evoluând pe Gal în corzi, crezu că o vede pe vechea acrobată. Succesul lui Gal fu imediat.

În fiecare seară, Gal era aclamată ca o stea de circ. Ce progres faţă de numerele pe care le executa demult la micul circ! Era ea marea acrobată de acum înainte. Nu a cerut niciodată să-şi reia numele. Oricum, directorul nu ar fi refuzat-o, mai ales că era celebră acum. Trecură mulţi ani plini de succes pentru Gal. Vechea acrobată muri. Urmărise cariera lui Gal şi se bucurase de reuşita ei. Reputaţia lui Gal nu fusese niciodată atât de răsunătoare. Dar într-o zi când se afla în înaltul corzilor, spectatorii o văzură oprindu-se brusc. Dădură un strigăt. Gal se aruncase în gol.